In vechea cetate a Timișoarei se afla Cazarma Viena. Construită initial în 1752 , cladirea sufera pe parcursului anilor diferite interventii, iar odată cu trecerea anilor clădirea își pierde funcțiunea initială, “menirea, rostul” și rămane un simplu martor tăcut al vremurilor ce aveau să treacă; ușor-ușor este golita de semnificație și conținut emoțional, este stearsă de pe harta mentală a locuitorilor, devine invizibilă. Deși clădirea are valoare istorică- testimonială și arhitecturală, are dimensiuni gargantua-tice și amplasare de invidiat în oraș, totuși reprezinta un punct nevralgic în sistemul urban, nefiind utilizata de multi ani, devenita un spatiu rezidual. Potențialul clădirii este insa evident, iar includerea sa într-un circuit artistic echivalează cu un exercițiu arhitectural de regenerare urbană sau o re-naștere a sa, cel puțin la nivel ideatic: clădirea are șansa de a se re-infiltra în memoria colectivă a orașului sub o nouă zodie.
Se propun intervenții non-invazive menține a smulge o singurclipă de zăbavă, suficientă pentru a îndrăgi ansamblul: spațiul interior clădirii adăposteste camere neutre, baze pentru expozițiile de artă contemporană; curtea interioară va deveni un Hortus Conclusus, un spațiu atemporal de refugiu și coeziune socială, scos din context și rupt din contextul cotidian, coridoarele ce înconjoară curtea pe toate niveluril clădirii – promenade arhitecturale. Interventia este una temporara, expozitiile si cladirea fiind deschise publicului pentru o luna.
